Depresia postpartum din perspectiva unui psihoterapeut
Când totul a început
Când am devenit mamă, credeam că în primele săptămâni voi fi copleșită doar de emoții frumoase. În schimb, m-am trezit copleșită… în cu totul alt mod. Deși sunt psihoterapeut și am învățat ani întregi despre depresia postpartum, nimic nu m-a pregătit complet pentru realitatea ei.
Scriu acest articol nu ca specialist, ci ca mamă care a trecut prin asta și a reușit să se vindece. Sper ca povestea și perspectiva mea să aducă puțină lumină și sprijin pentru cei care au nevoie.
Cum a început pentru mine...
Pentru mine depresia postpartum nu a venit brusc. A intrat încet, în liniște:
- plângeam fără să înțeleg de ce,
- mă simțeam vinovată că „ar trebui să fiu fericită”,
- aveam gânduri care nu semănau cu mine,
- eram epuizată fizic și emoțional,
- simțeam că nu sunt o mamă suficient de bună.
Ce m-a durut cel mai tare? Faptul că, deși știam teoretic ce este depresia postpartum, îmi era greu să accept că mi se întâmplă mie.
Depresia postpartum nu înseamnă că ești o mamă rea
Nimic nu m-a ajutat mai mult decât să aud asta de la propriul meu terapeut. Depresia postpartum nu este o alegere, un eșec sau un semn de slăbiciune. Este o afecțiune medicală și emoțională reală, influențată de:
- schimbările hormonale puternice,
- lipsa somnului,
- presiunea socială,
- responsabilitatea uriașă,
- experiențele personale din trecut.
Uneori corpul și mintea pur și simplu au nevoie de ajutor pentru a se reechilibra.
De ce atât de multe mame suferă în tăcere
Pentru că:
- li se spune că „e normal, trece”,
- se rușinează să recunoască ce simt,
- se tem că vor fi judecate,
- simt că trebuie să fie puternice pentru copil.
Eu însămi am stat prea mult în tăcere. Și dacă pot învăța ceva din experiența mea, este că tăcerea prelungește suferința, iar vulnerabilitatea deschide drumul spre vindecare.
Cum am început să mă vindec?
Nu a existat o singură soluție, ci o combinație de pași mici și constanți:
- Am cerut ajutor. Deși eram terapeut, am avut nevoie de propriul meu terapeut. Nu e rușinos. E necesar.
- Am vorbit cu cei apropiați. Când am spus cu voce tare „nu sunt bine”, am simțit cum o parte din greutate se ridică.
- Am acceptat sprijin practic. Somn, mese calde, timp să fac un duș în liniște par mici, dar au contat enorm.
- Mi-am dat voie să simt. Nu m-am mai pedepsit pentru emoțiile „neplăcute”. Le-am tratat cu blândețe.
- Am avut răbdare. Vindecarea nu este rapidă. Dar este posibilă.
Ce le spun mamelor cu care lucrez acum
Dacă ești în perioada postpartum și te simți copleșită, vreau să știi ceva important:
Nu ești singură. Nu e vina ta. Și nu trebuie să suferi în tăcere.
A cere ajutor nu te face mai puțin mamă. Te face o mamă care se îngrijește și asta este un act extraordinar de curaj.
Uitându-mă în spate, la viața mea în urmă cu 8 ani... știu că depresia postpartum a fost una dintre cele mai dificile experiențe ale vieții mele dar și una care m-a învățat compasiune profundă, atât pentru mine, cât și pentru mamele pe care le întâlnesc în cabinet.
Dacă treci printr-un astfel de moment, nu trebuie să te descurci singură. Există sprijin, resurse și profesioniști care te pot ajuta să îți regăsești echilibrul.